Postirea noastră, ca pregătire pentru a serba Sfintele Paşti, conţine în ea taina Crucii, atât ca răstignire a egoismului sau a păcatului din noi, cât şi ca bucurie a ridicării din păcat prin pocăinţă şi iertare. Purtarea crucii nu este nicidecum o autopedepsire masochistă, ci ea este o lucrare de înnoire duhovnicească, o eliberare de egoismul orgoliului, o lepădare de sine pentru o unire cu Hristos. Ne lepădăm de noi înşine şi ne umplem de Hristos. De aceea, în timpul Postului Mare, ne spovedim mai des, ne împărtăşim mai des cu Trupul şi Sângele lui Hristos din Sfânta Euharistie. Ne eliberăm de patimi şi ne îmbogăţim cu virtuţi. Ne izbăvim de întunericul păcatului şi ne luminăm cu lumina harului lui Hristos. Iar pentru a sublinia toate aceste înţelesuri duhovniceşti ale Crucii, Sfinţii Părinţi au rânduit ca o pomenire deosebită a Sfintei Cruci să se facă în Duminica a III-a din Post, aceasta fiind considerată mijlocul Postului Sfintelor Paşti.
În mijlocul raiului se afla Pomul vieţii, dar Adam şi Eva nu au ajuns să se bucure de Pomul vieţii, pentru că nu au postit şi nu au ascultat de Dumnezeu. Însă Noul Adam, Iisus Hristos, prin ascultare de Dumnezeu, prin postire şi prin înfrânarea de a face rău celor care L-au umilit şi L-au răstignit, a biruit ispitele neascultării, nepostirii şi neînfrânării, iar, prin Înviere, ne-a dăruit nouă oamenilor viaţa cea veşnică din împărăţia cerurilor. Ne-a dăruit Pomul Vieţii care este Sfânta Euharistie, după cum spune Sfântul Isaac Sirul. Întrucât în mijlocul raiului se afla Pomul vieţii pe care l-au pierdut Adam şi Eva, Biserica Ortodoxă a rânduit ca în mijlocul Postului Mare să fie aşezată sărbătoarea de pomenire a Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos, prin care „a venit bucurie la toată lumea“ - cum se spune în slujbele noastre liturgice.
Noi serbăm în fiecare an Înălţarea Sfintei Cruci în ziua de 14 septembrie, dar această serbare a Crucii în Duminica a III-a din Postul Paştilor are mai mult un înţeles spiritual, ascetic, decât unul istoric. Prin aceasta ni se arată că practica postului sau postirea este o lucrare duhovnicească de răstignire a patimilor, de înfrânare, de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu, de înfrânare de la cuvinte şi fapte rele, precum şi împlinire a poruncilor Evangheliei lui Hristos prin fapte bune, prin milostenie, iar ca o bucurie sfântă perioada postului este împărtăşire mai deasă cu Sfânta Euharistie, care conţine în ea, în acelaşi timp, taina Crucii şi a Învierii lui Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu