Doamne Dumnezeule, care prin știința Ta ai creat pe om din lut și i-ai dat suflare de viața, binecuvântând-ul și spunând: Fii roditor, înmulțește-te și umple pământul; și în Cana Galileii prin Fiul Tău adevărat, ai binecuvântat cununia, și prin aceasta ai binecuvântat și nașterea copiilor.
Cu smerenie mă rog bunătații Tale, cerându-Ți să binecuvântezi și să ai milă întotdeauna de acești copii cu care m-ai binecuvântat.
Păzește-i de toate relele văzute și nevăzute. Poruncește îngerilor Tai, să fie întotdeauna cu ei și să le îndrepte pașii numai spre lucruri bune, ca ei să Te preamărească pe Tine, în toate zilele vieții lor.
Amin.
Rugăciune pentru copii
Rugăciunea zilnică a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decât numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin
Amin
Abonați-vă la:
Postări (Atom)